Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu au lansat ”Atelierul de Povești”

Joi, 5 septembrie 2024, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și cu susținerea CREART/TEATRELLI, a lansat proiectul de promovare a culturii scrise contemporane –  ”Atelierul de Povești”, în cadrul unui curs de scriere creativă susținut de scriitorii Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu pentru  liceeni din București și Arad.

”Pentru că avem șansa unei expuneri naționale, am invitat în cadrul Atelierului de Povești liceeni cu care am mai lucrat în ateliere de scriere creativă în județul Arad, precum și liceeni din București care doresc să își îmbunătățească tehnicile de scriere. Mulți dintre cursanții noștri sunt încântați că pot dialoga cu prozatorii invitați în proiect, mari nume ale literaturii române contemporane cum sunt, la o repede ochire, Nora Iuga sau Cristian Teodorescu. Curând, vom lansa pagina web a proiectului, AtelieruldePovesti.ro, și pe 30 septembrie 2024, 2, 14 și 15 octombrie 2024 vom avea două spectacole de blues și povești, cu susținerea muzicală a trupei Mike Godoroja & Blue Spirit”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul proiectului ”Atelierul de Povești”.

”Atelierul de Povești” este un proiect de promovare a culturii scrise, prin (1) ateliere de scriere și lectură creativă (online și offline) coordonate de Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, în 7 zone din București cu acces limitat la cultură: Grivița, Pajura, Dămăroaia, Bucureștii Noi, Chitila, Crângași, Vatra Nouă –Sisești, precum și (2) prin spectacole-lecturi publice susținute de 7 prozatori din generații diferite, cu cărți premiate în ultimii trei ani editoriali: Nora Iuga, Ruxandra Burcescu, Paula Erizanu, Cristian Fulaș, Simona Goșu, Cosmin Perța și Cristian Teodorescu, lecturi unde vor fi invitați absolvenții cursurilor de scriere și lectură creativă, împreună cu colegii și părinții lor; aceste lecturi vor fi rezonate muzical de Mike Godoroja & Blue Spirit. (3)Cele mai importante texte scrise de către liceeni în cadrul atelierelor de scriere creativă vor fi publicate pe www.atelieruldepovesti.ro  și pe AgentiadeCarte.ro. Art director-ul proiectului este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

FLORIN IARU (Râpă) s-a născut la 24 mai 1954, în București și este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai generației optzeciste. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978. Profesor la Galați și la Bulbucata, până în 1982, a devenit redactor al Editurii Cartea Românească în anul 1990, iar în perioada 1991-1992 a fost redactor la publicația „Cotidianul”. Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”. Devine membru al Cenaclului de luni din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cîntece de trecut strada” se bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan. A fost vicepreședintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat și a prezentat emisiuni de cultură la postul național de televiziune și la TVR Cultural. Face parte din echipa redacțională a săptămânalului Cațavencii. Alte volume: La cea mai înaltă ficțiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc și-mi pare rău(Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Povești erotice românești (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beție(volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de București (2011, 2015) și o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliție (2016), iar în 2017 volumul „Sânii verzi”. Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franța, Spania, Statele Unite, Rusia etc. În 2019, a publicat volumul de poezie „Jos realitatea!”, Editura Paralela 45, volum care a primit Premiul AgentiadeCarte.ro.

În străinătate a publicat volumul Die grünen Brüste, traducere de Manuela Klenke, la editura „danube books”.

Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972, în București. Este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara, editura Libra. În 2007, volumul său de poeme Tsunami, editura Brumar, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București.

În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, ale asociațiilor Euro CulturArt, Aluniș Art Center și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER).

În 2022, publică volumul META VERS, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, la Editura Vellant, carte distinsă cu Premiul Special al revistei Ficțiunea OPT M și cu Premiul Național pentru Poezie ”Vasile Voiculescu”.

În 2024, publică volumul Cartușeria, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu, Editura Vellant.

Proiectul ”Atelierul de Povești” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.